marți, 20 septembrie 2011

Domnisoara...


Domnisoara, pasii tai usori…

Se lasa amurgul, cu rochia de matase desenezi cercuri largi pe ringul serii. Te opresti o clipa in loc si te miri ca lumea nu s-a miscat deloc de cand te-ai imbratisat ultima data.
Abia atingi pamantul…
Ti-ai pus palaria cu boruri largi si te admiri in umbrele de pe alei.
Cuprizi cu ochii tai mari toata zarea si nu mai e nici un mister ca pasarile pleaca spre alte tinuturi - acum stii unde se duc.
Crezi ca daca ai invatat sa dezlegi intrebarile ai prins sforile ce manuiesc universul? Vezi cum te minti?
Nu stii nimic de fapt, acum cand stii aproape tot.
Nu stii cand crezi ca stii.
Stii, cand tot ceea ce stii sunt perceptiile.
Stii, cand simti fara sa palpezi.
Stii, cand intuiesti.
Stii, cand ochii tai limpezi sunt acoperiti de binecuvantarea nestiintei.
Stii, cand buzele tale fierbinti n-au gustat din pocalul plin de veninul pacatos.
Stii, cand narile tale larg deschise trag cu putere tot aerul rece.

Te mai rotesti o data, inca o data. Din parul tau se desprind miresme de toamna; plopii ti se inchina.

Domnisoara, stelele ard….

Un comentariu: