Vise

http://www.youtube.com/watch?v=PGw4c2YGGB8&feature=related

Cand visele ti se intampla, aproape ca nici nu mai sti care parte din tine era vis si care realitate.

Ratiunea nu mai poate face diferenta, pentru ca atat de mult ai visat, incat visul s-a strecurat pe furis in realitatea pe care ti-o inchipuiai si a devenit parte din tine, cu tine o data si, cu timpul, ai reusit sa o inabusi, pe ea, doamna de fier a constiintei, ce sta strajer la portile imaginatiei tale debordante, facandu-ti semn discret sa nu incalci limitele, impuse -cinic- tot de tine.
Aseara pe tot fondul oboselii, al beatitudinii sunetelor ce se spargeau ca picaturile de gheata in oglinda - in sala goala a filarmonicii, cu bratul tau ca sprijin pentru timpla, nici nu mai stiam daca eram prezenta cu adevarat langa tine sau eram parte din visul meu mai vechi in care noi doi ne sprijineam unul de altul in cautarea linistii supreme imbogatita de calmul muzicii.

Atat de multa puritate si calm.

Stateam langa tine si ma cufundam in vise suave.

Te-am luat de brat si ne-am purtat pasii impreuna pe starzile pustii ale orasului invelit in noapte, catre cafenele ce se zareau palide la colturi de bulevard.

Ma lipeam de tine, si frigul ma facea sa iti doresc caldura tot mai mult, era complicele tau, ma indemna catre trupul tau.

In lumina difuza a incaperilor, ne-am asezat unul langa celalalt, la o masa mica, rotunda, feriti de privirile curioase, ignorand total, cu lumea in spate si cu o parte a strazii in fata nostra, ca inaintea unui imens ecran de cinema. Si eu mi-am imaginat ca ar ninge si spectacolul ghetii s-ar derula chiar inaintea nostra, iar tu ai construit o fereastra imensa compusa din zeci de cadrane imbinate, in mansarda nostra, de unde am privi stropii de ploaie transformati in gheata.

Si ne-am dorit iarna. Ca pe ceva al nostru. Tainic. Launtric. Ca pe o aducere aminte de noi doi impreuna si de noi doi fiecare in parte, de copilarie, de miez de suflet, de clinchet de clopotei, de mirosul frigului, de caldura casei.

Am visat iarna ca pe o reintoarcere la reintregirea sufletelor nostre – doi - pe cand ne cautam de mici in jocuri de iarna, in rasul zglobiu si curat, in roseata feciorelnica a frigului din obraji, a aerului rece cu miros de gheata.

Am visat iarna ca pe o redescoperire a dualului, a celuilalt eu, ce iti faureste bulgari de zapada si ti-i aseaza alaturi in castele.

Am visat iarna ce va sa vina ca o promisiune de dragoste marturisita.

Si vinul era fierbinte si mirosea a mar si scortisoara...

M-ai indemnat sa inchid ochii si sa las tumultul strazii inapoia mea, in dosul usilor ce s-au inchis in spatele nostru, sa imi deschid mintea catre inainte si ea sa primeasca imaginile ce se nasteau din impletitura corzilor contrabasului, din clinchetul uneori spart in stropi de gheata, alteori prelung, vibrant, energizant, al vibrafonului.

Si am imaginat realitatea nostra ca un vis continuu ce ne rotea si rostogolea pe portativ.

Din file mai vechi (II)

In cautarea timpului regasit

E incredibil cum simturile ne sunt paralizate uneori atat de tare de impactul unui moment asupra constiintei, incat tot ceea ce a avut legatura cu acel moment persista staruitor in colturile mintii noastre, gata sa rabufnesca la cel mai mic impuls care aduce in lumina amintirea acelui fapt.

Un parfum pe care l-am folosit intr-o anumita perioada din viata mea, l-am lasat uitat intr-un sertar multa vreme. Nu cu mult timp in urma mi-am reamintit de parfumul meu. Valuri de simtiri mi-au navalit memoria. Fiecare nuanta imi amintea o strada, stiam exact in ce am fost imbracata la premiera unui spectacol de teatru, senzatia puloverului din casmir pe pielea mea, locul unde am stat si ce valuri de emotie m-au cuprins, aerul rece, nostalgia intiparita in suflet.

A venit toamana si odata cu ea m-am transpus involuntar in alt spatiu, izibitor de asemanator :
ploaia rece si vantul intepator ma fac fericita, imi incurca parul si imi matura fata, capatul fularului se intinde spre cer, cu ambele maini imi tin de marginile hainei cumparate de pe Champs-Elysee. Ochii imi sunt invadati de imagini desprinse din cartile mele de epoca, castelul maret se desfasoara in fata mea, sobru, impunator, cu o raceala solemna. Si totul e tacere...
Sunt obosita, am vizitat atat de multe locuri intr-un timp scurt, dar mai mult decat oboseala fizica, cea psihica, rapusa de atata minunatie este epuizata. Unde sa ingramadesti atata spendoare, grandoare, lumina? ( la radio se aude o piesa frantuzeasca). Sulfetul explodeaza...
In sala oglinzilor lumina intra toata odata, in casti imi sopteste o voce de basm pe arii de Chopin, povesti cu regi si printi si doamne de curte din secole trecute. Cu haina mea lunga si noua imi vine sa fac piruete printre statuile, argintariile si mobilele in stil baroc ale saloanelor atat de minutios decorate in cel mai frumos curent al vremii.
Ma asej pe un jilt in fata unei ferestre largi ce da spre gradini, grandioasele gradini. Las cartea cu coperti groase langa mine; intr-o dupa-amiaza rece de toamana ma opresc intre randuri si privesc imensele fantani, ancorate de arbusti gemeni.
Cu fiecare salon, cu fiecare poveste imaginatia debordeaza.
Rochia din catifea purpurie matura cu poalele largi treptele scarilor de marmura, mana imi mangaie balustrada rece invelita in ramuri verzi impodobite de boboci multicolori. Imi ridic privirea si sunt pe ultima treapta, ma apropii si imi imbat simturile cu mirosul incantator al imensului buchet de trandafiri asezat intr-un vas de ceramica de o marime impresionanta...

...pulverizez parfum in jurul meu si plutesc in valsul aducerilor-aminte....

Viziune

Diminetile sunt tot mai reci, impresurate cu iz de toamna. Miroase a frunze ruginii si aerul de bruma imi izbeste narile cand inchid usa casei in urma mea pentru o noua zi afara.

In ultima vreme diminetile sunt tot mai grele, mahmure, din cauza unui somnului de care ma privez. Sunt asemeni unui somnambul treaz. Mintea imi functioneaza aproape mecanic. Fac gesturi mici atat cat sa imi ajunga pentru lucrurile elementare.

Senzatia de oboseala - creierul atinge o zona si deschide portile catre posibilitati ce nu le ajungi de obicei. Ca atunci cand fumul iti izbeste plamanii dupa o absenta indelungata si un soi de toropeala placuta te transpune intru-un alt spatiu, in afara ta, o senzatie de ameteala ce te invarte in tine si deasupra ta si iti deschide supapele simturilor. Acum pot crea. Acum am viziune. Senzatii…peste tot perceptii senzoriale la nivel mintal, descopar o lume cu mai multe laturi, cu mai multe colturi ale camerei, unde posibilitatile sunt multiple.

Si scriu. Acum pot sa scriu neintrerupt. Mintea mi-e deschisa si sufletul deasupa mea nu ma mai tine incatusata, cuvintele s-au deslegat de ele insele si degetele imi patineaza fara intrerupere. Ce senzatie de explorare a marginilor, a intelesurilor, a sensurilor din mine.

Orice spatiu este posibil cel mai bun spatiu de scris din lume, atata timp cat iti subliniaza nevoia din acel moment de a te destinde si a intra in lumea care sa iti deschida usile catre viziune. Viziunea din tine.