marți, 4 octombrie 2011

Viziune


Diminetile sunt tot mai reci, impresurate cu iz de toamna. Miroase a frunze ruginii si aerul de bruma imi izbeste narile cand inchid usa casei in urma mea pentru o noua zi afara.

In ultima vreme diminetile sunt tot mai grele, mahmure, din cauza unui somnului de care ma privez. Sunt asemeni unui somnambul treaz. Mintea imi functioneaza aproape mecanic. Fac gesturi mici atat cat sa imi ajunga pentru lucrurile elementare.

Senzatia de oboseala - creierul atinge o zona si deschide portile catre posibilitati ce nu le ajungi de obicei. Ca atunci cand fumul iti izbeste plamanii dupa o absenta indelungata si un soi de toropeala placuta te transpune intru-un alt spatiu, in afara ta, o senzatie de ameteala ce te invarte in tine si deasupra ta si iti deschide supapele simturilor. Acum pot crea. Acum am viziune. Senzatii…peste tot perceptii senzoriale la nivel mintal, descopar o lume cu mai multe laturi, cu mai multe colturi ale camerei, unde posibilitatile sunt multiple.

Si scriu. Acum pot sa scriu neintrerupt. Mintea mi-e deschisa si sufletul deasupa mea nu ma mai tine incatusata, cuvintele s-au deslegat de ele insele si degetele imi patineaza fara intrerupere. Ce senzatie de explorare a marginilor, a intelesurilor, a sensurilor din mine.

Orice spatiu este posibil cel mai bun spatiu de scris din lume, atata timp cat iti subliniaza nevoia din acel moment de a te destinde si a intra in lumea care sa iti deschida usile catre viziune. Viziunea din tine.

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu